Doina Melinte: Avem un buget mai mic, dar sper că în partea a doua a anului vom avea şi alţi bani

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), Doina Melinte, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că bugetul pentru federaţiile sportive, pe 2011, este unul redus, fiind mai mic decât cel din 2010, dar speră că în partea a doua a anului ar putea veni şi alţi bani.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului Doina Melinte: Avem un buget mai mic, dar sper că în partea a doua a anului vom avea şi alţi bani

Doina Melinte: Avem un buget mai mic, dar sper că în partea a doua a anului vom avea şi alţi bani (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Conform unui comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, bugetul alocat de către ANST federaţiilor sportive pentru anul 2011 se ridică la suma de 55.368.755 de lei, deşi ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, promitea, în luna decembrie a anului trecut, că forurile naţionale vor primi aceiaşi bani ca în 2010. Cu toate acestea, banii alocaţi pentru sport sunt cu aproximativ 18 milioane de lei mai puţini decât în 2010.

"Acesta este bugetul care ne-a fost repartizat de la minister. Aşa cum toate domeniile trec printr-o perioadă de criză, la fel şi sportul trece printr-o astfel de situaţie. Şi anul trecut am avut criză şi totuşi au fost rezultate. Într-adevăr sumele sunt mai mici, dar considerăm că în partea a doua a anului vom avea şi alţi bani, care ar putea veni prin redistribuire de la alte capitole", a spus Melinte.

Doina Melinte a precizat că acestor bani de la MECTS se adaugă suma de 7.248.300 de lei, provenită din fonduri proprii ale ANST. "Fondurile din veniturile proprii ale ANST-ului sunt sumele care s-au dat pentru materiale şi echipament sportiv şi pentru probe doping. Fiecare federaţie a venit cu o listă de necesităţi, iar în funcţie de acestea noi le-am repartizat aceşti bani", a afirmat Melinte.

De asemenea, preşedintele ANST a mai spus că federaţiile care vor avea participanţi la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, vor putea primi încă 10 la sută din buget în partea a doua a anului: "În semestrul al doilea al anului, adică din luna iulie, se vor împărţi încă 10 la sută din buget, conform prevederilor art. 21 (4) din Legea 500/2002 prinvind finanţele. Aceşti bani vor intra doar către unele federaţii, iar acestea vor fi cele care vor participa la Jocurile Olimpice şi vor avea competiţii pentru calificarea la JO. Celelalte federaţii nu vor mai primi niciun ban".

Conform comunicatului ANST, sumele către cele mai importante federaţii vor fi repartizate astfel: FR Canotaj (4.920.767 lei), FR Atletism (4.650.101 lei), FR Handbal (4.223.855 lei), FR Gimnastică (3.911.543 lei), FR Lupte (3.275.123 lei), FR Judo (3.131.226 lei), FR Scrimă (3.000.881 lei), FR Haltere (3.000.000 lei), FR Kaiac-Canoe (2.980.562 lei), FR Baschet (2.909.384 lei), FR Rugby (2.686.124 lei), FR Volei (1.765.386 lei), FR Tenis (1.686.377) şi FR Box (1.684.333 lei).

Din cele 63 de foruri, FR Fotbal, FR Golf şi FR Table nu vor primi niciun ban de la ANST.

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a declarat, în data de 13 decembrie 2010, la "Gala Bărcilor de Aur" organizată de FR de Canotaj, că instituţia pe care o conduce va aloca în 2011 suma totală de 73 de milioane de lei federaţiilor sportive, la fel ca în anul precedent. "Au fost prea mulţi miniştri care spun că dau bani, dar noi nu dăm bani, ci îi alocăm din banii contribuabilor. Am ales să am o atitudine rezervată faţă de sport deoarece nu am vrut să profit de pe urma imaginii sportului, pentru că lumea politică nu a arătat că ştie ce e performanţa. Chiar dacă 2011 va fi un an dificil, am încercat să asigur un buget identic cu cel din 2010 pentru federaţiile sportive. În total, acestea vor primi 73 de milioane de lei", a spus atunci Funeriu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici