Doliu în Formula 1. A murit fostul preşedinte Max Mosley
- Preşedintele istoric al FIA a murit la vârsta de 81 de ani.
- Mosley, al cărui tată, Oswald, a condus mişcarea fascistă din Marea Britanie, a fost avocat şi apoi pilot amator de curse.

Foto: Profimedia
Lumea Formula 1 îl plânge pe Max Mosley. Preşedintele istoric al Federaţiei Internaţionale a Automobilism a murit la vârsta de 81 de ani.
Figură proeminentă în motorsport, Max Mosley a contribuit mult la modernizarea Formula 1, scrie „La Stampa”.
Mosley, fiul cel mai mic al lui Oswald Mosley, liderul mişcării fasciste britanice din anii 1930, a fost pilot de curse şi avocat înainte de a deveni preşedinte al Federaţiei Internaţionale a Automobilului, în 1993.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
La 30 martie 2008 a fost implicat într-un scandal sexual declanşat de ziarul englez „News of the World”, care a publicat câteva cadre preluate dintr-un videoclip de 5 ore în care Mosley a fost văzut participând la o orgie cu prostituate în uniforme naziste.
Din cauza scandalului, Mosley a fost nevoit să amâne decizia de a rămâne în fruntea FIA, care apoi, pe 3 iunie, s-a pronunţat în favoarea menţinerii poziţiei sale cu 103 voturi „pentru”, 55 „împotrivă”, 7 abţineri şi 4 voturi nule.
În 24 iulie 2008 o instanţă britanică a condamnat ziarul „News of the World” să plătească 60.000 de lire sterline drept despăgubire pentru încălcarea vieţii private a persoanelor implicate.
Între timp, Mosley s-a angajat într-o bătălie legală împotriva Google pentru a elimina urmele imaginilor şi videoclipurilor.
La 24 iunie 2009, el a anunţat că nu va mai candida pentru funcţia de preşedinte al FIA. Locul i-a fost luat de CEO al Ferrari, Jean Todt.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

