Domenech: Am uitat că obiectivul era să înscriem

Antrenorul reprezentativei Franţei, Raymond Domenech, a declarat, sâmbătă seară, după meciul amical cu Paraguay, scor 0-0, că este mulţumit de evoluţia jucătorilor săi, însă a avertizat că principalul obiectiv trebuie să fie golul.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Domenech: Am uitat că obiectivul era să înscriem

Domenech: Am uitat că obiectivul era să înscriem (Imagine: Mediafax Foto /AFP)

"Obiectivul era să folosesc cât mai mulţi jucători posibil. A fost creaţie, mişcare, am văzut lucruri interesante. A juca bine nu înseamnă a fi eficient. Trebuie să fim mai eficienţi. Suntem solizi, stăm bine în teren, ne creăm ocazii, dar mai trebuie să concretizăm. Am jucat prea bine şi am uitat, uneori, că obiectivul era să înscriem", a spus Domenech.

Selecţionerul francez a precizat că a conturat deja formula tip pentru Euro-2008: "Cu Benzema, Ribery, Henry, Malouda au fost scheme ofensive foarte, foarte interesante, cu una, două atingeri de balon, cu mişcare. Am cristalizat o formulă de echipă de şase luni, dar nu este bătută în cuie până la 9 iunie. Mai avem un meci de pregătire, orice se poate întâmpla".

Domenech s-a arătat încrezător în legătură cu Patrick Vieira, incert pentru meciul cu România, din cauza unei leziuni la coapsa stângă. "Faptul că «pare» accidentat spune totul. Trebuie să alegem programul potrivit pentru fiecare până la 9 iunie. Atunci toată lumea trebuie să fie pregătită", a punctat Domenech.

Thierry Henry a spus, la rândul său, că situaţia lui Vieira nu este îngrijorătoare. "Pat a resimţit unele dureri, important este să fie apt la Euro. Dar nu trebuie să ne îngrijorăm. A jucat în finala Cupei Italiei de curând (n.r. - la 24 mai), aşa că nu va avea probleme de ritm", a punctat atacantul francez.

Franţa va fi adversara României în grupa C la Campionatul European din perioada 7-29 iunie, alături de campioana mondială Italia şi de reprezentativa Olandei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici