Prima pagină » Sport » Florentino Perez: Raul simbolizează valorile şi principiile Real Madridului

Florentino Perez: Raul simbolizează valorile şi principiile Real Madridului

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, l-a omagiat pe atacantul Raul Gonzalez, retras din activitate, apreciind că acesta simbolizează valorile şi principiile grupării madrilene.
Florentino Perez: Raul simbolizează valorile şi principiile Real Madridului
Luminita Turcu
16 nov. 2015, 12:25, Sport

„Noi ştim dimensiunea autentică a acestei personalităţi emblematice a clubului. Raul este esenţial pentru istoria recentă a Realului. Raul simbolizează valorile şi principiile esenţiale în codul sacru al Realului. Raul a fost şi va fi un exemplu de onestitate, de muncă, de refuzul de a accepta eşecul şi de pasiune pentru fotbal. Mulţumim Raul că ai contribuit cu talent şi devotament la a face acest club şi mai mare”, a afirmat Florentino Perez, într-un mesaj postat pe site-ul oficial.

Atacantul spaniol Raul a disputat ultimul meci al carierei, echipa sa, New York Cosmos, reuşind să învingă, scor 3-2, formaţia Ottawa, în finala campionatului NSAL (liga secundă americană).

La 38 de ani, Raul se retrage după un al 22-lea titlu, el urmând să prea conducerea centrului de formare a clubului New York Cosmos.

Raul, care a evoluat pentru Real Madrid în perioada 1994-2010, a stabilit un record de meciuri jucate (741) şi de goluri marcate (323) pentru gruparea madrilenă, înainte de a pleca la Schalke 04, în 2010. El a semnat cu Al Sadd în 2012. Din acest an, el juca la New York Cosmos.