Don King, invitat la gala lui Bute
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, l-a contactat pe Don King, căruia i-ar fi oferit suma de 200.000 de dolari pentru a veni la Bucureşti la gala lui Lucian Bute, au declarat surse din cadrul FR de Box.
Don King, invitat la gala lui Bute (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Pentru gala Campion pentru România, FR Box încearcă să-i aducă la Bucureşti atât pe Evander Holyfield, cât şi Lennox Lewis. Donald "Don" King a fost contactat deja pentru a veni la Bucureşti, iar cunoscutul promotor, acum în vârstă de 79 de ani, ar fi cerut 200.000 de dolari pentru a onora invitaţia. Rudel Obreja a fost de acord cu pretenţiile lui Don King, susţin sursele citate.
Don King este cunoscut în toată lumea pentru frizura lui, dar şi pentru meciurile celebre pe care le-a pus în scenă. "Rumble in the Jungle"şi "Thrilla în Manila", precum şi ascensiunea lui Mike Tyson au fost orchestrate de controversatul promotor. Don King a avut sub contract până acum nume mari din box ca Muhammad Ali, George Foreman, Larry Holmes, Mike Tyson, Evander Holyfield , Julio Cesar Chavez, Andrew Golota, Felix Trinidad, Roy Jones Jr. şi Marco Antonio Barrera.
Don King apare frecvent la talk-show-uri în America şi se ocupă în continuare de promovarea meciurilor de box. Viaţa lui Don King a fost subiect de film în 1997, actorul Ving Rhames jucând rolul promotorului în "Don King: Only in America", film produis de HBO. Rhames a câştigat Globul de Aur pentru rolul din Don King: Only in America.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Sursele citate susţin că este posibil ca Don King să vină la Bucureşti să-l urmărească pe Bute, aflat sub contract cu Interbox, pentru a-l promova în America de compania lui.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO