Dorel Stoica: Sper ca suporterii să mă ajute să le demonstrez că merit să joc la Dinamo

Fundaşul Dorel Stoica a declarat, miercuri, după primul antrenament efectuat pe stadionul Dinamo, că speră ca suporterii "alb-roşii" să-l primească bine chiar dacă a mai evoluat la Universitatea Craiova şi Steaua, dorind să le demonstreze că merită să joace la formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Urmărește
180 afișări
Imaginea articolului Dorel Stoica: Sper ca suporterii să mă ajute să le demonstrez că merit să joc la Dinamo

Dorel Stoica: Sper ca suporterii să mă ajute să le demonstrez că merit să joc la Dinamo (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Am semnat în primul rând pentru că se vrea performanţă. Mi s-a mai zis când eram la Craiova că Dinamo vrea să mă ia însă nu s-a putut până acum. Sper ca spectatorii să mă ajute, să fie alături de mine şi să le demonstrez că merit să joc pentru Dinamo. Îmi doresc să câştig campionatul şi toate trofeele dacă se poate cu Dinamo. Nu am emoţii, de ce să am? Sper ca suporterii să mă primească bine, să înţeleagă faptul că mi-am făcut datoria acolo unde am fost şi am fost plătit pentru asta. Acum dacă sunt la Dinamo, trebuie să-i ajut pe băieţi dacă pot. Îi mulţumesc domnului Mititelu că m-a înţeles şi că m-a lăsat să plec", a spus Stoica.

Referitor la declaraţiile administratorului delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, care spusese în urmă cu doi ani despre el că are "două viteze, ca joagărul, încet şi foarte încet", Stoica a spus că trebuie să respecte opinia oamenilor importanţi din fotbal: "Sper să joc cât mai mult şi cât mai bine, nu ştiu dacă mă voi retrage de la Dinamo. Sper ca şi cei care mă critică să fie alături de mine pentru că voi da totul pe teren. Nu sunt derajat de ceea ce a spus domnul Dinu despre mine pentru că trebuie să respectăm oamenii mari. Şi nea Ilie Balaci a vorbit despre mine, şi de rău şi de bine. Aşa suntem noi fotbaliştii suntem şi criticaţi şi lăudaţi".

Fundaşul Dorel Stoica, în vârstă de 32 de ani, legitimat ultima dată la Universitatea Craiova, a semnat, marţi, un contract pentru două sezoane cu Dinamo. Stoica va purta tricoul cu numărul 6 la Dinamo şi a efectuat prima şedinţă de pregătire cu preparatorul fizic, Constantin Niculae.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici