Dorinel Munteanu: Avem un program dificil
„Este un program dificil, chiar dacă nu prea întâlnim nume mari din fotbalul românesc în primele etape. Cu echipele de top vom juca ceva mai târziu, dar eu nu-mi fac calcule pentru prima şi a doua etapă, eu calculez un calup de şapte-opt meciuri. Jucăm la start contra unor echipe nou-promovate, care vor avea un plus de elan. Nu va fi uşor, dar ne pregătim să adunăm cât mai multe puncte. Nu mă interesează numai startul, ci continuitatea, o serie de mai multe jocuri. O echipă are într-un sezon momente bune şi mai puţin bune şi este greu să avem o formă foarte bună încă din primele etape”, a spus Munteanu.
În prima etapă a Ligii I, care va avea loc la 24 iulie, Oţelul Galaţi va întâlni, în deplasare, nou-promovata Sportul Studenţesc.