Dorinel Munteanu: Sunt mulţumit de lotul de jucători
Tehnicianul Dorinel Munteanu a declarat, la revenirea din stagiul de pregătire pe care Oţelul Galaţi l-a efectuat în Slovenia, că este mulţumit de lotul de jucători şi abordează cu încredere noua ediţie de campionat.
Dorinel Munteanu: Sunt mulţumit de lotul de jucători (Imagine: Mediafax Foto)
"Sunt mulţumit de cum a decurs pregătirea în cantonamentul din Slovenia. De acum abia va începe însă greul. Sunt mulţumit de lotul de jucători şi abordăm campionatul cu încredere. Mai este de lucru, în special în ceea ce priveşte partea tactică, pentru că din punct de vedere fizic sunt mulţumit de nivelul la care au ajuns jucătorii. Am deja conturat, în proporţie de 70 la sută, primul unsprezece”, a punctat Munteanu.
În cantonamentul din Slovenia, Oţelul a disputat cinci meciuri de verificare cu Gornik Leczna, scor 2-2, cu Slavia Sofia, scor 1-1, cu WKS Slask Wroclaw, scor 0-2, cu Minyor Pernik, scor 0-1 şi cu Astra Ploieşti, scor 2-1.
"Nu m-au interesat în mod deosebit rezultatele în aceste amicale. Sigur, mi-aş fi dorit poate să câştigăm toate meciurie, însă importante vor fi partidele din campionat”, a adăugat antrenorul formaţiei gălăţene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Delegaţia echipei Oţelul a ajuns în Galaţi vineri noaptea, în jurul orei 02.00, iar sâmbătă la ora 10.00 a fost programat un antrenament.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO