„S-a întâmplat o audiere la DNA. Nu văd de ce aş mai fi chemat încă o dată. Eu m-am prezentat, am dat o declaraţie. Este o problemă pe care am prezentat-o procurorilor şi vă rog să nu mai insistaţi cu întrebările. La revedere”, le-a spus ziariştilor Doru Viorel Ursu, în faţa sediului DNA Piteşti, după ce a ieşit de întâlnirea cu procurorii anticorupţie.
Preşedintele Comisiei de Apel a Federaţiei Române de Fotbal s-a urcat apoi într-o maşină şi, înainte să plece, la insistenţele jurnaliştilor care l-au întrebat încă o dată în ce calitate a fost la DNA Piteşti, le-a arătat acestora, prin geamul maşinii, citaţia primită de la procurorii DNA în care se preciza că trebuie să se prezinte la audieri în calitate de martor.
Doru Viorel Ursu s-a prezentat, miercuri după-amiază, în jurul orei 16.00, la DNA Piteşti, unde a fost audiat în dosarul corupţiei din fotbal.
Doru Viorel Ursu a declarat, la intrarea la audieri, că a primit o citaţie pentru a se prezenta în calitate de martor.
Doru Viorel Ursu a fost, pentru scurt timp, avocatul fostului preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, imediat după arestarea acestuia, în dosarul corupţiei din arbitraj. Viorel Ursu a fost prezent în câteva rânduri, în calitate de apărător al lui Constantin, la Tribunalul Argeş şi la Curtea de Apel Piteşti. După circa două săptămâni, Ursu s-a retras, iar Gheorghe Constantin şi-a angajat alt avocat.
În cursul zilei de miercuri, la DNA Piteşti s-au prezentat secretarul Comisiei de Apel a Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Bogdan Ionuţ Popescu, şi preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, Marin Daniel Cernat.
Bogdan Ionuţ Popescu a plecat de la DNA Piteşti după aproximativ o oră, iar Marin Daniel Cernat după circa trei ore, cei doi declarând, la ieşire, că au fost audiaţi în calitate de martori şi refuzând să ofere alte detalii.
Pentru miercuri, a fost citat ca martor la DNA Piteşti şi preşedintele FRF, Mircea Sandu, însă acesta aanunţat că nu se poate prezenta întrucât este plecat din ţară.
Mircea Sandu a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că a fost citat ca martor de către DNA Piteşti, alături de alte cinci persoane din cadrul federaţiei, în cazul de corupţie din fotbalul românesc, dar că el se va prezenta după data de 8 iunie.