Ilie Iordache rămâne la Pandurii Târgu Jiu
"Jucătorul se va prezenta de mâine (n.r – miercuri) la antrenamentele echipei urmând să semneze contractul cu noi. Ne-am înţeles şi cu Dinamo să ni-l cedeze definitiv după ce în ultimi doi ani ne-a fost dat sub formă de împrumut. Ne-am înţeles şi cu Ilie Iordache să semneze un contract pe cinci ani cu Pandurii", a precizat preşedintele Pandurilor după ce a revenit de la Bucureşti.
Aflat încă la Bucureşti, Ilie Iordache a recunoscut că a discutat cu conducerea clubului Pandurii dar a precizat că miercuri va veni la Târgu Jiu pentru a discuta detaliile contractului: "Am discutat cu domnul preşedinte Condescu despre acest transfer şi a rămas ca dânsul să se înţeleagă cu cei de la Dinamo dacă mă vrea definitiv la Târgu Jiu. Nu ştiu care sunt detaliile contractului dar mâine voi fi la Târgu Jiu să le discutăm şi să perfectăm totul".
Ilie Iordache a evoluat în ultimi doi ani la Pandurii Târgu Jiu, fiind cedat sub formă de împrumut de Dinamo Bucureşti. La reluarea pregătirilor pentru noul sezon jucătorul a fost convocat de Mircea Rednic la reunirea lotului şi a efectuat pregătirea cu Dinamo.