Din primele informaţii, John Ene a suferit un infact în somn, fiind găsit fără suflare în această dimineaţă de către fiul lui minor, scrie gsp.ro.
John Ene a început sezonul 2021-2022 al Ligii 1 ca antrenor de portari în staff-ul lui Ilie Poenaru, iar în timpul campionatului a activat şi ca antrenor principal interimar, timp de 5 etape, după ce Ionuţ Chirilă a părăsit echipa. A obţinut o singură victorie, 1-0 cu Dinamo, în rest au fost 4 eşecuri.
John Adrian Ene a fost portar la Steaua, club care l-a format ca junior în 1989, apoi la Ceahlăul, FC Braşov. A evoluat şi în Albania, pentru un an. La 37 de ani, John Ene şi-a încheiat cariera de fotbalist la Dunărea Giurgiu.
Luni seară, presa arădeană, specialarad.ro, anunţa vestea că Nicolae Bara, fost investitor la clubul arădean în perioada 2006-2008, şi care îşi exprimase public, la începutul anului, dorinţa de a investi din nou la clubul arădean, a decedat.
Nicolae Bara avea 67 de ani şi era stabilit la Viena (Austria). O răceală puternică i-a fost fatală, pe fondul unor mai vechi probleme medicale, unele cu inima. Bara urmează să fie adus în ţară, pentru înmormântare.