Sârbul Branislav Vejnovici are 22 de ani, 1,79 metri înălţime, este mijlocaş central şi a promovat, anul trecut, în prima ligă din Serbia, cu formaţia FK Indjija.
Portarul suedez de origine sârbă Milan Barjakatarevici are 23 de ani, 1,95 metri înălţime şi a jucat pentru echipele de tineret ale Hearts (Scoţia) şi Hammarby (Suedia). În 2007, a fost transferat de Kalmar (liga I Suedia), însă a fost împrumutat până acum la IK Sirius (liga a III-a suedeză)
Al treilea străin venit în probe la CS Mioveni este fundaşul stânga macedonean Sasho Giorki, de la formaţia Ohrid (liga a II-a macedoneană). Giorki a mai jucat în Albania.
Toţi trei au jucat, la sfârşitul săptămânii trecute, câte o repriză în meciul cu Honved. Antrenorul Ionuţ Popa îi va testa şi în următoarele partide de pregătire.