"După rezultatul ăsta, săracul Piţurcă se agaţă acum de orice pai. Poate să câştige cu Franţa, în Austria, şi atunci e antrenor bun. Dacă nu, atunci e altceva. Mutu cum să nu izbucnească dacă nimeni de la FRF nu s-a dus la botezul lui, tot la fel la nunta lui Chivu. Dă-le importanţa necesară, fără ei nici nu există naţionala. Cu Feroe bine că a ieşit aşa, meciul a fost de râsul lumii, dacă facem o selecţionată a Diviziei C şi nu-i batem, eu îmi dau demisia de la LPF. Feroe nu bate echipa jurnaliştilor din România. Pe Piţurcă îl susţin pînă la meciul cu Franţa, dacă nu cîştigă, trebuie să fie schimbat. Un egal ar compromite calificarea", a spus Dragomir la Fanatik Show.
Preşedintele LPF a menţionat că nu vrea să-l atace pe selecţioner. "Nu l-am acuzat până acum pe Piţurcă, dar dacă nu e amic nici cu mine, nu mai vorbeşte nici cu Sandu, atunci stai cu Lupescu. Nu mă apuc însă să dau în Piţurcă. Poate nici eu nu mai vreau să fiu amic cu el. O să spun odată cât ajutor i-am dat. Îl apreciez în continuare ca antrenor. Că are defectele lui, e altceva. Lituania nu poate să se califice, dacă îi încurcă şi pe francezi e şi mai bine", a spus Dragomir.