- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dragomir: Cluburile vor primi mai mulţi bani din drepturile TV decât din contractul anterior
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, susţine că valoarea totală a actualului contract de vâzare a drepturilor TV pe următoarele trei sezoane ale Ligii I este mai mare decât cea a precedentei înţelegeri, deşi acum s-au obţinut 81,6 milioane euro fără TVA faţă de 85 de milioane euro în 2008.
Oficialul ligii a explicat, luni, în conferinţa de presă de la finalul Adunării Generale extraordinare a LPF, că diferenţa este dată de cursul de schimb leu-euro. "Acum cluburile primesc o sumă foarte mare în plus, o sumă de ordinul milioanelor de euro datorită acestei negocieri pe paritate. Am fost felicitat de majoritatea cluburilor. Le mulţumesc tuturor patronilor că au avut răbdare cu mine, riscând chiar să pierdem aceste drepturi TV", a precizat Dragomir.
El a adăugat că LPF a renunţat la comisionul pe care ar fi urmat să-l primească din vânzarea drepturilor TV şi că banii ce vor fi încasaţi din contractul finalizat luni vor asigura circa 70 la sută din bugetul cluburilor. "Apoi cluburile au câştigat şi cei 6,5 la sută ai LPF, care îi revine de drept, pe care îi oferim noi. Sunt bani foarte mulţi. 4,6 la sută înmulţit cu 100 şi ceva sunt peste 4 milioane de euro pe care îi iau în plus cluburile. Banii de acum trei ani sunt dublu acum. Cluburile primesc cu mult mai mult decât în precedentul contract. Este un succes extraordinar ca în plină criză să poţi să obţii peste 100 şi ceva de milioane. Eu spun în proporţie de 70 la sută bugetul majorităţii cluburilor e asigurat", a spus Dragomir.
Întrebat dacă este adevărat că suma în euro fără TVA obţinută acum este totuşi mai mică decât cea din vechiul contract, Dragomir a răspuns: "Nu! Să vă explic de ce. Prin contractul pe care l-am avut nu puteam depăşi 3,8 paritatea (n.r. - 3,8 lei pentru un euro). De exemplu, dacă aveam 110 de mii de astea, erau mai puţini decât cei aproape 102 cât luăm acolo. Am fost condiţionaţi de paritatea pe hârtie, paritatea impusă. Adică în primul an nu putea depăşi 3,6, apoi, prin contract, chiar dacă ne dădeau 120 de mii, erau mai puţini decât 102 acum. Nu am admis nimic faţă de ce a fost data trecută. Datorită parităţii, pentru că atunci ne obligaseră să nu depăşească 3,8. Iar noi am câştigat foarte mult din asta. Sunt fericit pentru că majoritatea cluburilor au avut încredere în mine, în felul în care procedat cu acele pachete. Data trecută în contract am avut ca în primul an paritatea la euro să fie de 3,6, iar în ultimul an consorţiul RCS&Antena 1 ne-a obligat prin contract să acceptăm paritatea până în 3,8. Dacă nu acceptam, dânşii ne-au spus că îşi retrag diligenţele. Adunarea Generală a fost însă de acord".
Dumitru Dragomir nu a dorit să facă o comparaţie între suma pe care a încasat-o în acest an câştigătoarea titlului şi cât va primi la finalul sezonului viitor. A menţionat însă că în 2012 campioana va primi din drepturile TV peste 3,5 milioane de euro. "Nu pot spune nici în procente. Decât că va fi peste 3,5 milioane de euro", a adăugat Dragomir.
El a adăugat că a prevăzut exact cum se vor desfăşura lucrurile în ceea ce priveşte vânzarea drepturilor TV în acest an şi a spus că preţurile mari stabilite pentru pachete la licitaţia din 4 aprilie au făcut parte dintr-o strategie. "Aia a fost o strategie fantastică. Eu ştiam că nu e nimeni nebun să cumpere la preţul ăla. Dar ei şi-au luat repede măsuri, cei trei. Eu însă tot am prevăzut, ca la şah. Întrebaţi-i pe unii patroni, care au ştiut. Suma e cu mult mai mare. În urma licitaţiei am luat o sumă de peste 45 de milioane de euro cu TVA inclus. Preţul fix total nu pot să îl spun, este confidenţial, dar pot să spun că este un contract cu peste 100 de milioane de euro (n.r. - sumă cu TVA inclus).
Dragomir a precizat că se va retrage de la conducerea LPF atunci când nu va mai reuşi să mulţumească grupările din Liga I. "LPF în decursul anilor nu a oprit niciodată procentul de 6,5 care îi revine de drept pentru că ea este deţinătoarea exclusivă a drepturilor TV şi nu cluburile. Dar de 17 ani de când sunt preşedinte niciodată n-am oprit un leu cluburilor. Atunci când n-am să mai pot să produc, să fac în aşa fel încât toate cluburile să fie mulţumite, când n-am să mai pot plăti salariile angajaţilor şi ale membrilor comisiilor şi taxele către stat atunci mă voi retrage. Rămân la ligă cât mă ţin puterile. Nu ţin de scaun, dar patronii mi-au făcut un salariu foarte bun aici şi mai ţin de el să scot o pensie bună, cu toate că am şi două legislaturi ca deputat", a explicat el.
Prezent la conferinţa de presă, juristul LPF Cătălin Ciubotă a declarat că prin diferenţa de curs leu-euro LPF a câştigat 6-7 procente în plus faţă de contractul din 2008. "În raport cu condiţiile pieţei este o sumă fantastică pentru fotbal. Asta arată valoarea competiţiei. E o sumă mult mai mare faţă de precedentul contract, în condiţiile în care pe diferenţa de curs s-a câştigat 6-7 procente, fără să ţinem cont de criză. Pentru că un euro de acum face cât doi de atunci. Sunt bani care se cuvin cluburilor", a spus Ciubotă.
Cursul valutar anunţat luni de BNR este de 4,2192 lei pentru un euro.
LPF a finalizat, luni, vânzarea drepturilor TV ale meciurilor din Liga I pentru următoarele trei sezoane, în schimbul sumei totale de 81,6 milioane fără TVA, o valoare mai mică decât contractul anterior, încheiat în 2008 cu RCS&RDS şi Antena1, care s-a ridicat la 85 de milioane de euro plus TVA pentru o perioadă similară.
RCS&RDS va transmite şapte meciuri pe etapă din Liga I, timp de trei ani, pentru suma totală de 58,2 de milioane de euro fără TVA (72,168 milioane de euro cu TVA), celelalte două partide urmând a fi difuzate de Dolce Sport şi Antena 1.
RCS&RDS va avea pachetele 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 9.
Un meci pe etapă - pachetul numărul 2 - va fi transmis de postul Dolce Sport, care va plăti ligii în total 12,9 milioane de euro plus TVA (aproape 16 milioane de euro cu TVA).
Tot un meci pe etapă - pachetul numărul 8 - va fi transmis de postul Antena 1, pentru 10,5 milioane de euro plus TVA (circa 13 milioane de euro cu TVA).
La licitaţia din 4 aprilie, la care au participat societăţile SC Antena TV Group SA, SC RCS&RDS SA şi SC Romtelecom SA, numai trei pachete au fost adjudecate dintre cele nouă. Pentru celelalte şase pachete rămase, LPF a efectuat un concurs de oferte cu suma minimă de 45 de milioane de euro plus TVA. RCS&RDS a fost singurul ofertant, adjudecându-şi, luni, meciurile cu plafonul minim solicitat de ligă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO