Prima pagină » Sport » Dragomir crede că Rednic va mai antrena în viitor echipa Rapid

Dragomir crede că Rednic va mai antrena în viitor echipa Rapid

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că tehnicianul Mircea Rednic va mai antrena în viitor echipa Rapid, chiar dacă, după demisia din 24 martie, se va întoarce din vară la Dinamo.
Dragomir crede că Rednic va mai antrena în viitor echipa Rapid
02 apr. 2008, 14:44, Sport

"Rednic e un antrenor foarte bun. Ce are dacă după Rapid se întoarce la Dinamo? N-au decât să se supere suporterii rapidişti. Oricum, cred că Rednic va mai antrena şi în viitor la Rapid", a spus Dragomir.

Oficialul LPF nu este îngrijorat de faptul că echipa campioană en-titre a schimbat până acum patru antrenori într-un sezon: "E foarte bine la Dinamo. Lasaţi antrenorii, ei şi-au luat banii!".

Dumitru Dragomir nu crede în existenţa unei coaliţii formate din cluburile Rapid, Dinamo, Poli Timişoara şi CFR Cluj care să o împiedice pe Steaua să câştige titlul. "E un mare rahat această coaliţie. Nu există aşa ceva dom’le, să fim serioşi!", a precizat Dragomir.

Întrebat dacă a fost ceva suspect la meciul Dinamo – CFR Cluj, scor 1-2, Dragomir a răspuns: "Cum să o lase moale Dinamo cu CFR? Nu e adevărat aşa ceva".

Preşedintele LPF a menţionat că există un interes din partea unei televiziuni din China pentru preluarea drepturilor TV ale Ligii I, dar a precizat că nu crede că această tranzacţie se va realiza în cele din urmă. "E o hârtie de la chinezi. Eu o să le-o dau celor care au câştigat drepturile TV, adică Antena 1 şi RCS. Pentru că orice transmisie în afara ţării face obiectul unui nou contract. Drepturile de transmisie în afara ţării le revin tot lor, dar pentru asta trebuie să semnăm un nou contract. Deci, ar trebui să ne dea alţi bani cei care au câştigat. Sunt obligaţi, pentru că e specificat în contract, scria şi în caietul de sarcini. Şi în Spania, şi în Italia e la fel, când se transmite în altă ţară se face un alt contract. Dar eu nu cred că o să cumpere chinezii până la urmă, o să vedem", a explicat Dumitru Dragomir.