Dragomir despre contractul lui Piţurcă: Dacă nu avea performanţe oricum îl curăţau
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, la plecarea naţionalei României spre Israel, că, în cazul în care nu ar fi avut performanţe, selecţionerul Victor Piţurcă ar fi fost "curăţat" de FRF, lăsând să se înţeleagă că nu contează perioada contractului tehnicianului.
Dragomir despre contractul lui Piţurcă: Dacă nu avea performanţe oricum îl curăţau
"Dacă aşa au convenit ei pe doi ani, e normal. Dacă nu avea performanţe oricum îl curăţau. Asta este! Dacă vii selecţioner, vrei nu vrei obiectivul este calificarea. Nu te califici, pleci. Altă şansă nu este. Şi mi se pare normal. Toată lumea face aşa", a delcarat Dragomir la Aeroportul Henri Coandă.
Directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, consideră că Victor Piţurcă a obţinut de la FRF cel mai mare contract pe care l-a avut vreodată. "I-am oferit şi pe doi ani şi pe patru ani, dar se vehicula ideea să facem o echipă nouă pentru 2012, iar eu nu am fost de acord şi am spus că vreau obiective. I-am oferit şi pe patru ani, dar obiectivul rămânea calificare la Campionatul Mondial din 2010. Dar dacă el a acceptat înseamnă că este mulţumit, ca şi noi de altfel. Eu zic că a obţinut un contract foarte bun, pe care îl merită. Este poate cel mai mare contract pe care l-a avut el vreodată. Eu îmi pun mari speranţe având în vedere cum a lucrat el în ultimii ani şi cred că, cu puţin noroc, ne vom califica şi la Mondialul din 2010", a spus Lupescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO