Dragomir: Începerea returului Ligii I nu se amână

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că instituţia pe care o conduce a decis să nu amâne începerea returului Ligii I din cauza condiţiilor meteo, etapa a XVIII-a urmând să se dispute la 20 februarie, conform programării.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Dragomir: Începerea returului Ligii I nu se amână

Dragomir: Începerea returului Ligii I nu se amână (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"Conducerea LPF a decis să nu amâne începerea returului. Pentru ce să amânăm? Pentru că ninge acum? Am aici în faţă prognoza meteo pentru perioada respectivă şi e mai mult decât favorabilă. Pe 20 februarie vor fi +4 grade Celsius, iar apoi temperaturile cresc. Nu se justifică amânarea, se va juca aşa cum e programat", a spus oficialul LPF.

Dragomir susţine că la LPF au sosit câteva solicitări din partea cluburilor pentru amânarea începerii returului. "Au venit câteva solicitări scrise, dar ce să facem acum, amânăm returul pentru că e zăpadă pe un stadion? Dacă ninge şi e zăpadă pe teren să o dea la o parte, ce, e prima oară? Şi în Germania ninge destul de mult şi totuşi se joacă. Dar o să fie cald când începe returul, nu o să avem probleme, o să vedeţi", a adăugat Dumitru Dragomir.

Etapa a XVIII-a, prima a returului ediţiei 2009/2010 a Ligii I, este programată pentru sâmbătă, 20 februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici