Marius Stan: Am avut parte de un arbitraj ostil
„Normal că sunt dezamăgit, la acest scor nu mai sunt multe de zis. Nu pot decât să felicit adversarul, însă dincolo de faptul că ne-am prezentat cum ne-am prezentat, astăzi am avut parte şi de un arbitraj ostil şi cred că nu a fost penalti la acea fază. Arbitrajul în România este aşa cum este, cu mari probleme, aşa cum am avut şi la Vaslui. Astăzi iar nu ne-au lăsat să jucăm. Trebuie să ne temem de acest final de campionat, pentru că noi am avut mari probleme şi a trebuit să improvizăm foarte mult, iar echipa nu merge deloc. Trebuie să fim atenţi şi să nu intrăm în acea zonă foarte periculoasă”, a afirmat Stan.
Arbitrii la meciul de vineri au fost Alexandru Tudor (central) – Ionel Popa, Nicolae Megheşan (asistenţi) – Adrian Stănescu (rezervă).
Formaţia Steaua Bucureşti a obţinut, vineri, cea mai categorică victorie din acest sezon al Ligii I, în urma succesului repurtat în faţa echipei echipei Oţelul Galaţi, cu scorul de 5-0 (2-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXVIII-a.