Dragomir: Nu sunt prea optimist înaintea meciului cu Franţa

Publicat: 03 09. 2009, 16:07
Actualizat: 06 11. 2012, 09:28

"Avem nevoie de mult noroc pentru că fără Mutu va fi foarte greu. Ceilalţi jucători trebuie să joace pentru că niciun fotbalist nu este de neînlocuit într-o echipă. Deşi de obicei eu sunt optimist, de această dată nu sunt prea optimist", a spus Dragomir.

Dumitru Dragomir consideră că şi starea de oboseală a jucătorilor angrenaţi în cupele europene îşi poate pune amprenta asupra evoluţiei echipei României.

"Sunt şi aceste cupe europene foarte obositoare, e posibil ca mulţi jucători să resimtă această oboseală. Să dea Dumnezeu să fie bine", a mai spus el.

România va întâlni Franţa sâmbătă, la ora 22.00, la Paris, într-un joc din grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.