Dragomir spune că va da în judecată Universitatea Craiova pentru a recupera banii din drepturile TV

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, joi, că instituţia pe care o conduce va da în judecată Universitatea Craiova pentru a recupera banii din drepturile TV pe sezonul trecut, deoarece gruparea olteană a încasat aceşti bani "falsificând" anumite acte.

Urmărește
10 afișări

Dumitru Dragomir face referire la sumele încasate de clubul Universitatea Craiova în sezonul 2010-2011 din drepturile TV pe o altă societate decât pe cea pe care primise certificatul de licenţiere din partea FRF. Conform unor surse din cadrul LPF, conducerea grupării oltene a procedat astfel pentru a nu plăti taxele şi impozitele către bugetul statului, profitând de asemănarea denumirii celor două societăţi.

În cazul în care Universitatea Craiova ar fi primit banii în contul societăţii pentru care care obţinuse licenţa pe sezonul trecut, sumele ar fi fost virate automat către bugetul statului. Aflată într-un impas financiar, conducerea grupării oltene s-ar fi folosit de cea de-a doua societate pentru a putea rezista până la sfârşitul ediţiei 2010-2011 a Ligii I.

"E inadmisibil să falsifici, să induci în eroare federaţia, care să ne dea un certificat de licenţiere, după care noi, Liga, să dăm banii (n.r. - banii din drepturile TV) unui club care nu merita. Iar acum noi suntem să-l dăm în judecată să recuperăm banii. Este vorba despre Universitatea Craiova. Cu Mititelu (n.r. - Adrian Mititelu, patronul clubului Universitatea Craiova) nu o să dau nici măcar mâna toată viaţa. Acest om a înşelat federaţia şi liga luând nişte bani din drepturile TV. Iar aceşti bani nu sunt ai Universităţii Craiova, drepturile TV aparţin în exclusivitate ligii profesioniste. Iar Mititelu a luat aceşti bani prin fals. Asta a descoperit Garda Financiară, Fiscul, nu noi. Iar acum noi, Liga, suntem în situaţia de a-l da în judecată pentru a recupera aceşti bani", a spus Dragomir.

Oficialul LPF susţine că Adrian Mititelu ar trebui "arestat şi scos din fotbal definitiv" în urma acţiunilor sale. "Nu e posibil ca acest om (n.r. - Adrian Mititelu), care a făcut numai falsuri, să nu fie luat la întrebări. Acest Mititelu nu că trebuie arestat, trebuie scos din fotbal definitiv şi irevocabil. Ştie numai să jignească, să mintă, să înşele şi să falsifice contracte, şi după aia tot el strigă. La noi în ţaţă hoţii strigă cel mai tare hoţii. Şi cine strigă? Mituitelu, care a nenorocit fotbalul din Craiova şi Iacov (n.r. - Constantin Iacov, fostul finanţator al FC Naţional), care a nenorocit Naţionalul. Ei strigă cel mai tare. Iacov a vândut jucătorii, a luat banii, a excrocat, a minţit şi ne-a trimis şi pe noi în judecată. Noroc că instanţa a fost curată şi cinstită, a văzut că noi avem dreptate şi ne-a achitat. Deci strigă cel mai tare cei care au făcut nereguli", a explicat preşedintele LPF.

Dragomir a menţionat că nu mai vrea să audă niciodată de Adrian Mititelu. "Mă doare sufletul pentru Universitatea Craiova şi îmi pare rău că a intrat pe asemenea mâini. Dar eu nu mai am nicio treabă cu Mititelu, nici nu ştiu în ce divizie va juca şi nici nu mă interesează. Nu mai vreau să aud vreodată de Mititelu că fac temperatură", a adăugat Dumitru Dragomir.

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, se află în conflict cu preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, după ce clubul său a pierdut mai multe litigii la comisiile Ligii. Mititelul îl acuză pe şeful LPF că a influenţat deciziile comisiilor. Finanţatorul clubului oltean susţine că a depus mai multe plângeri la Parchet şi la DNA împotriva unor oameni de fotbal, pe care îi acuză de constituire în "grup infracţional" în scopul controlării fotbalului românesc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici