Dragomir: Sunt trepăduşi în jurul naţionalei care iau prime ca jucătorii
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, la TVR, că în jurul echipei naţionale sunt "trepăduşi" care iau prime la fel ca jucătorii, făcând aluzie printre alţii la directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, cu care se află în conflict, însă nu a pronunţat numele fostului internaţional.
Dragomir: Sunt trepăduşi în jurul naţionalei care iau prime ca jucătorii (Imagine: Mediafax Foto)
"Ne-am cam dat cu bolovani în gard. Avem vreo şase fotbalişti buni, chiar şapte, şi restul sportivi, de ce să nu spunem lucrurilor pe nume. Mircea Sandu şi-a făcut datoria pe deplin. Şi dacă Mitică Dragomir spune asta, înseamnă că are dreptate. Eu ştiu ce se întâmplă. Iar alţii, trepăduşii, care nu au putut să scoate o plasmă din cabina jucătorilor. Trepăduşi care iau prime ca jucătorii, reţineţi!", a spus Dragomir.
Preşedintele LPF nu crede că Victor Piţurcă ar trebui demis de la naţională. "Este o greşeală, cu toate că eu nu mai trebuie să îi mai iau apărarea lui Piţurcă. Eu i-am luat-o ani de zile şi când a trebuit el să intervină, a uitat, aşa că mai uit şi eu acum. Să îi mai ia şi alţii apărarea.Cei care sunt în jurul lui Piţurcă la echipa naţională sunt trepăduşi aduşi nu pe valoare, aici trebuie oameni integri, cum este Gică Popescu, căruia nu poate să îi spună nimeni nimic. Este clar că Piţurcă trebuie să remedieze atât lotul, cât şi jocul. Eu am fost sigur că în meciul cu Olanda, Mutu, vrând să joace extraordinar de bine, nimic n-o să îi iasă. Şi aşa a fost", a afirmat Dragomir.
Naţionala României a ratat calificarea în sferturi la Euro-2008, după ce a pierdut, scor 0-2, meciul susţinut în compania Olandei, în ultima etapă a grupei C, unde românii au mai remizat cu Franţa, scor 0-0, şi Italia, scor 1-1.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO