Drumul poloiştilor români spre Olimpiada de la Tokyo oprit de Franţa

Publicat: 18 02. 2021, 20:33
Actualizat: 19 02. 2021, 00:17

Franţa – România s-a încheiat 16-7 (5-2, 3-1, 5-1, 3-3), joi seara la Rotterdam, în cadrul turneului preolimpic de calificare la Olimpiada de la Tokyo.

România avea nevoie de o victorie pentru a spera la accederea în faza sferturilor de finală ale turneului.

Francezii au dominat partida de la un capăt la altul, luând un avans considerabil încă din primul sfert, pe care l-au consolidat definitiv în sfertul 3, când au marcat din nou de 5 ori, în timp ce tricolorii au reuşit un singur gol.

România ocupă locul 5 în clasamentul final al grupei B, din care doar primele 4 se califică în sferturile de finală, acestea fiind Rusia, Croaţia, Franţa şi Olanda.