Drumuri reparate în judeţul Suceava pentru Turul ciclist al României

Autorităţile sucevene au stabilit, miercuri, modul în care va fi asigurată siguranţa sportivilor care vor participa în 7 iunie, în judeţul Suceava, la cea mai lungă etapă a Turului României, hotărând să repare drumurile pe unde va trece caravana cicliştilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2 afișări

Cea de-a patra etapă a Turului ciclist al României se va desfăşura în data de 7 iunie, pe traseul Siret – Rădăuţi – Câmpulung Moldovenesc – Suceava, cu o lungime de 224 km, fiind etapa cea mai lungă organizată în turul ciclist.

Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a convocat, miercuri, reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în organizarea acestui eveniment pentru identificarea problemelor de pe traseul etapei.

Prefectul a cerut celor responsabili să asigure ca drumurile pe care se desfăşoară etapa să fie plombate şi să fie marcate cu indicatoare rutiere.

Principala preocupare o reprezintă siguranţa sportivilor pe parcursul itinerariului, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, a spus prefectul.

La Turul Ciclist al României sunt aşteptaţi să participe aproximativ 130 de sportivi, urmând ca sosirea pentru etapa a patra să fie amenajată în faţa magazinului "Bucovina" din municipiul Suceava, iar festivitatea de premiere în Piaţa Drapelului.

Cea de-a 48-a ediţie a Turului Ciclist al României se desfăşoară în perioada 4-11 iunie, în opt etape, totalizând 1.535 km.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici