Dumitriu: Sunt mâhnit că am venit la Iaşi convins că vom reuşi să ne salvăm, dar nu am reuşit

Antrenorul Dumitru Dumitriu a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că este mâhnit pentru faptul că a preluat echipa Politehnica Iaşi convins că va reuşi să o salveze de la retrogradare, însă nu a reuşit acest lucru.

Urmărește
11 afișări
Imaginea articolului Dumitriu: Sunt mâhnit că am venit la Iaşi convins că vom reuşi să ne salvăm, dar nu am reuşit

Dumitriu: Sunt mâhnit că am venit la Iaşi convins că vom reuşi să ne salvăm, dar nu am reuşit (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Sunt mâhnit că am venit la Iaşi convins că vom reuşi să ne salvăm. Sunt foarte trist că nu am reuşit acest lucru şi în aceste momente mă simt învins. Am condus acest joc timp de 60 de minute şi poate dacă am fi jucat aşa şi celelalte meciuri făceam de mult 40 de puncte. Vreau să le cer scuze celor care m-au adus la Iaşi, publicului, pentru că nu am reuşit să salvez echipa de la retrogradare. În zilele următoare voi discuta cu cei din conducere şi voi vedea ce se va hotărî în privinţa mea", a spus Dumitriu.

Dumitriu Dumitriu a precizat că se aştepta ca Oţelul Galaţi să piardă partida de la Turnu Severin, cu Universitatea Craiova, vitală pentru gruparea din Bănie.

"Mă aşteptam să piardă Oţelul, pentru că atunci când spui de prea multe ori că eşti de neînduplecat atunci pierzi. Craiova a spus despre noi că vom bate pe Braşov şi pe Bistriţa şi ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat. Eu nu am zis nimic de victoria lor la Vaslui şi nici nu am să spun ceva despre cea de astăzi", a menţionat tehnicianul.

Formaţia Politehnica Iaşi a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Unirea Urziceni, cu scorul de 1-2 (1-0), în etapa a XXXIV-a a Ligii I şi a retrogradat în al doilea eşalon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici