Dumitru Dragomir: Cererile celor de la Pandurii nu pot fi acceptate, Oţelul a câştigat cu 3-0

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, în cadrul unei emisiuni televizate, că cererea grupării Pandurii privind reprogramarea meciului cu Oţelul Galaţi a fost respinsă, la fel ca toate celelalte doleanţe al clubului din Târgu Jiu, pe motiv că sunt nefondate.

Urmărește
6 afișări

Dumitru Dragomir a citit, în cadrul emisiunii Fanatik Show de la Digisport, răspunsul pe care LPF îl va trimite grupării Pandurii, ca urmare a adresei trimise de clubul gorjean prin care se solicita suspendarea deciziei Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor de a nu programa formaţia la meciul cu Oţelul Galaţi, reprogramarea partidei, permisiunea de a înregistra transferurile şi punerea în aplicare a unei decizii a Tribunalului Gorj privind cazul Ilie Iordache.

Preşedintele LPF a menţionat că li s-a adus la cunoştinţă oficialilor clubului Pandurii că aceste cereri sunt nefondate şi că singura posibilitatea ca meciul să fie programat era plata datoriilor. În plus, Dragomir a menţionat că LPF nu poate aplica o decizie a unei instanţe civile, deoarece "nicio instanţă civilă nu poate interveni în activitatea comisiilor jurisdicţionale". "S-a terminat, Oţelul a câştigat cu 3-0. Pentru noi, TAS-ul este valabil. Curtea de Apel din Bucureşti şi-a declinat competenţa. De la Curtea de Apel Bucureşti a venit răspunsul că nu este de competenţa lor, nu puteau să judece. Orice instanţă, dacă nu este coruptă, nu poate să nu dea dreptate. Spui că recunoşti comisiile, că recunoşti datoria, că parte din bani te obligi să o dai până la data de .., iar apoi te opreşti (n.r. - Dragomir se referă la preşedintele Pandurii, Marin Condescu). A recunoscut (n.r. - datoria), a dat 60 la sută din sumă, după care s-a oprit. De ce nu au plătit taxa de la TAS? Pentru că avocatul i-a spus că pierde sigur", a precizat Dragomir.

Dumitru Dragomir a mai menţionat că a încercat să medieze litigiul dintre Dinamo şi Pandurii, evitând chiar o altercaţie între acţionarul dinamovist Cristi Borcea şi preşedintele Marin Condescu. "Atâta m-am zbătut ca meciul să se joace, că m-am umilit la un conducător de la Dinamo, după altercaţia dintre Borcea şi Condescu, de la ziua lui Kassai. A fost o altercaţie aprinsă, Condescu s-a ridicat de pe scaun..., dacă nu eram acolo, degenerau lucrurile. Apoi a venit Boc (n.r. - vicepreşedintele LPF, Alexadnru Boc), cu preşedintele clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu, m-au rugat să vorbesc cu Badea ca să-l primească pe Condescu. Badea mi-a spus: «Nu mai pot, pentru că îşi bate joc de doi ani de noi», iar eu i-am spus: «Badea, te implor nu strica acest campionat, întâlneşte-te cu el». Apoi mă sună Badea şi îmi spune: «Pentru nimic în lume nu accept să nu dea banii». Mi-a spus că nu s-a comportat elegant, nu pot să spun mai multe", a mai spus oficialul LPF.

Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat echipa Pandurii Târgu Jiu în partida cu Oţelul Galaţi de pe teren propriu, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, din cauza unei datorii către FC Dinamo din transferul jucătorului Ilie Iordache. Gălăţenii vor câştiga acest meci la masa verde.

Conducerea clubului Pandurii a trimis o adresă LPF, prin care cere suspendarea deciziei Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor de a nu o programa la meciul cu Oţelul Galaţi, din cauza datoriei către Dinamo, şi punerea în aplicare a unei decizii a Tribunalului Gorj privind cazul Ilie Iordache.

Oficialii grupării gorjene au publicat, joi, pe site-ul oficial, adresa către preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, prin care cer reprogramarea partidei cu Oţelul Galaţi şi permisiunea de a înregistra transferurile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici