După ce a nu a luat startul în Turul Franţei, Andy Schleck nu va participa nici la Jocurile Olimpice
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/images/1/1689/9853281/1-andy-schleck-afp.jpg)
Câştigătorul Turului Franţei din 2010 a efectuat, joi, noi examene medicale la Basel.
„Andy Schleck nu este la capacitate maximă. Examenele medicale au arătat că este pe drumul cel bun, dar fractura nu este vindecată complet”, a declarat doctorul Andreas Gosele, responsabil medical al echipei Radio Shack.
Sportivul luxemburghez s-a accidentat la 7 iunie, în urma unei căzături într-o etapă de contratimp din Criteriul Dauphine.
„Recuperarea nu a mers la fel de repede cum am sperat. Sunt pe drumul cel bun, am început să fac înot pentru o recuperare mai rapidă. Nu vreau să mă gândesc că sezonul este încheiat din cauza acestei accidentări”, a spus Andy Schleck.
Cursa pe şosea de la Jocurile Olimpice de la Londra va avea loc în 28 iulie.