Mbappe nu a semnat încă un contract cu Real, dar înţelegerea ar putea fi anunţată după ce nu va mai fi posibilă întâlnirea dintre cele două cluburi în Liga Campionilor din acest sezon.
Câştigătorul Cupei Mondiale este golgheterul record al lui PSG, cu 244 de goluri.
Mbappe a vrut ca viitorul său să fie rezolvat înainte de luna martie, aşa că pe 13 februarie, înainte de antrenament, s-a întâlnit cu preşedintele PSG, Nasser Al-Khelaifi, şi i-a spus că pleacă şi se alătură Realului.
După ce joia trecută au apărut informaţii că va pleca, Mbappe a fost lăsat pe bancă pentru meciul de sâmbătă împotriva lui Nantes, dar a intrat ca rezervă şi a marcat un penalty, PSG ajungând la 14 puncte distanţă de a doua clasată, în fruntea Ligue 1.
Conform BBC Sport, el va semna un contract pe cinci ani cu Real, urmând să câştige 15 milioane de euro pe sezon, plus o primă de 150 de milioane de euro la semnarea contractului, care va fi plătită în cinci ani. În plus, Mbappe va păstra un procent din drepturile sale de imagine.
Dacă mijlocaşul croat Luka Modric pleacă în această vară, atunci Mbappe ar urma să moştenească tricoul cu numărul 10 pe care îl poartă pentru Franţa.
Mbappe a câştigat titlul în Franţa cu Monaco înainte de a se alătura lui PSG la 18 ani în 2017, iniţial sub formă de împrumut înainte de o mutare definitivă de 180 milioane de euro.
În total, el are 244 de goluri şi 93 de pase decisive în 291 de meciuri pentru PSG şi a ajutat clubul să câştige cinci titluri de campion în Ligue 1.