Dusan Uhrin jr., noul antrenor al echipei FC Timişoara
Tehnicianul ceh Dusan Uhrin jr. este noul antrenor al echipei FC Timişoara, el revenind la conducerea tehnică a formaţiei bănăţene după doi, informează site-ul oficial al clubului din oraşul de pe Bega.
Dusan Uhrin jr., noul antrenor al echipei FC Timişoara (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)
"Astăzi, 13 decembrie, Dusan Uhrin a semnat un contract de antrenor principal cu Politehnica Timişoara. Dusan revine, astfel, după doi ani pe banca echipei noastre. Tehnicianul a iscălit angajamentul, în această seară, cu preşedintele Consiliului Director, Gheorghe Chivorchian, asistat fiind de team-managerul Daniel Stanciu", se arată pe site-ul oficial al timişorenilor.
Dusan Uhrin le-a promis fanilor că echipa va juca ofensiv sub conducerea sa.
"Sper că vom avea din nou stadionul plin! Dar, înainte de toate, le transmit prietenilor noştri suporteri că vom juca un fotbal ofensiv, un fotbal de atac. Sperăm să scoatem cel mai bun loc posibil. Îmi doresc să am aceeaşi relaţie bună cu fanii ca şi data trecută, au fost nişte susţinători minunaţi! Sunt bucuros că avem din nou culorile pe care le-a avut echipa când am început să o antrenez în 2007. Acestea sunt culorile adevărate ale lui Poli!", a declarat Uhrin, după semnarea contrsctului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
Uhrin jr., în vârstă de 43 de an, se află la al doilea mandat la FC Timişoara. El a mai pregătit echipa între iunie 2007 şi decembrie 2008, fiind demis de preşedintele Marian Iancu. În cariera sa, el a mai pregătit formaţiile Bohemians Praga, Mlada Boleslav, CFR Cluj şi AEL Limassol.
FC Timişoara a început campionatul cu sârbul Vladimir Petrovici pe bancă, însă acesta a renunţat la funcţie după disputarea a şapte etape în Liga I pentru a prelua conducerea tehnică a naţionalei ţării sale. Petrovici a fost înlocuit de Cosmin Contra, care a fost şi antrenor, şi jucător. Contra a părăsit echipa după ultimul meci din acesta an, în urma unui conflict cu Iancu.
După 18 etape, FC Timişoara este singura echipă neînvinsă în această ediţie a Ligii I şi ocupă locul doi în clasament, cu 34 de puncte, la cinci puncte de liderul Oţelul Galaţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:56
Controale în cluburile din sectorul 1. Amenzi de 12.000 de lei pentru diferite nereguli
-
astăzi, 14:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump