Echipa feminină de tenis de masă a României va evolua la JO de la Beijing
Echipa feminină de tenis de masă a României, formată din Elizabeta Samara, Daniela Dodean şi Cristina Hârlici, va evolua la JO de la Beijing, aceasta aflându-se printre cele 16 formaţii calificate, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, directorul de imagine al FRTM, Beatrice Romanescu.
Echipa feminină de tenis de masă a României va evolua la JO de la Beijing (Imagine: mediafax Foto)
"Board-ul Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă întrunit, duminică, la Londra, a decis componenţa celor 16 echipe calificate la fete şi băieţi la Jocurile Olimpice. La fete, dintre cele 16 echipe, şapte sunt din Europa, iar dintre acestea şapte, cinci au în componenţă una sau două jucătoare din China. România şi Croaţia nu au jucătoare chineze, iar Croaţia are în echipă o jucătoare de origine română, Cornelia Vajda. Pentru Jocurile Olimpice cele trei au o vârstă excepţională 16, 18 şi 19 ani. De menţionat, campioana europeană, Ungaria nu este calificată la Jocurile Olimpice", a spus Romanescu.
La masculin, singurul jucător român calificat este Adrian Crişan, care va participa în proba individuală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO