Prima pagină » Sport » Echipa Insulelor Capului Verde, sancţionată de FIFA după ce l-a folosit pe Varela care era suspendat

Echipa Insulelor Capului Verde, sancţionată de FIFA după ce l-a folosit pe Varela care era suspendat

Reprezentativa Insulelor Capului Verde a pierdut la masa verde partida cu Tunisia, contând pentru ultima etapă a fazei a doua a calificărilor la CM 2014, după ce l-a folosit pe jucătorul echipei Steaua, Fernando Varela, care se afla în stare de suspendare, informează fifa.com.
Echipa Insulelor Capului Verde, sancţionată de FIFA după ce l-a folosit pe Varela care era suspendat

În urma acestui rezultat, reprezentativa Tunisiei, care pierduse meciul de acasă cu Insulele Capului Verde, scor 0-2, a avansat în play-off-ul pentru Cupa Mondială.

După decizia Comisiei de Disciplină a FIFA, Tunisia a acumulat 14 puncte în grupa B, în timp ce Insulele Capului Verde doar nouă.

De asemenea, federaţia insulară a primit o amendă de 6.000 de franci elveţieni.

Fernando Varela fusese suspendat pentru patru partide, după ce a primit un cartonaş roşu ca urmare a unui comportament nesportiv în timpul unui meci de calificare, la 24 martie 2013, contra Guineei Ecuatoriale.

Astfel, Tunisia se alătură celorlalte nouă echipe calificate în play-off, Camerun, Etiopia, Algeria, Coasta de Fildeş, Egipt, Ghana, Senegal, Nigeria şi Burkina Faso.