Salah, care a mai câştigat şi în 2018, a obţinut 48% din voturi, devansându-i pe Kevin De Bruyne, de la Manchester City, şi Declan Rice, de la West Ham United, care s-au clasat pe locurile al doilea, respectiv al treilea.
Jucătorul în vârstă de 29 de ani are 30 de goluri şi 14 pase decisive, în 44 de meciuri pentru Liverpool în acest sezon şi rămâne o piesă cheie în echipa lui Jurgen Klopp, care se află la un punct în spatele liderului Manchester City în Premier League, cu cinci meciuri rămase de disputat.
Atacantul echipei Chelsea, Sam Kerr, a primit premiul de Fotbalistă a Anului, cu 40% din voturi, devansându-le pe Vivianne Miedema, atacanta lui Arsenal, şi Lauren Hemp, de la City.
Kerr, internaţionala australiană, este cea mai bună marcatoare din Superliga feminină în acest sezon, cu 18 goluri.
Atât Salah, cât şi Kerr îşi vor primi premiile pe 5 mai, a precizat FWA.
Football Writers’ Association (FWA) este o asociaţie de jurnalişti şi corespondenţi de fotbal care scriu pentru ziare şi agenţii depresă din Anglia. Aceasta acordă premiul „Fotbalistul anului”, cel mai vechi şi mai distins premiu acordat în fotbalul englez.