Echipa Sudului a învins Nordul, scor 100-83, la All Star Game-ul baschetului feminin

Echipa Sudului a învins formaţia Nordului, cu scorul de 100-83, duminică, la All Star Game la baschet feminin, desfăşurat la Dej, informează site-u oficial al federaţiei române de profil.

Urmărește
9 afișări

Componentele celor două echipe au fost selecţionate în urma voturilor din partea fanilor (care au valorat 30 la sută), din partea reprezentanţilor mass-media (30 la sută) şi din partea reprezentanţilor Colegiului Central al Antrenorilor (40 la sută).

Echipa Sudului: Cristina Bigică (Olimpia Bucureşti), Annemarie Părău (LMK BC Sfântu Gheorghe), Renee Walker (LMK BC Sfântu Gheorghe), Ildiko Vass (LMK BC Sfântu Gheorghe), Florina Diaconu (Rapid Bucureşti), Nevena Saponjici (CSB Teleorman Alexandria), Georgiana Rus (CSB Teleorman Alexandria), Alina Chivu (CSB Teleorman Alexandria), Tena Rene Matthews (SCM CSS Craiova), Monica Ivan (BC Galactica Olimpia Braşov), Adina Lovasz (Sportul Studenţesc), Gabriela Cursaru (Olimpia Bucureşti). Antrenori: Mădălin Piperea (CSB Teleorman Alexandria) şi Attila Vereş (LMK BC Sfântu Gheorghe).

Echipa Nordului: Cristina Ciocan (ICIM Arad), Anca Stoenescu (BCM Bega Danzio Timişoara), Larisa Toma (ICIM Arad), Anita Meszaros (ICIM Arad), Ashlee Roberson (ICIM Arad), Laura Budean (BCM Bega Danzio Timişoara), Claudia Pop (CS Municipal Satu Mare), Cherisse Graham (ICIM Arad), Danielle Walker (Politehnica Iaşi), Lori Bjork (CS Municipal Satu Mare), Monica Broşovsky-Boriga (ICIM Arad), Alexandra Uiuiu (CSU LPS Alba Iulia). Antrenori: Stacey Nolan (ICIM Arad) şi Dan Ionescu (BCM Bega Danzio Timişoara).

Înainte de All Star Game, în Sala Sporturilor din Dej au avut loc demonstraţii de baby-baschet şi mini-baschet efectuate de echipa LAPI Dej. De asemenea, s-a disputat Old Star Game, meci la care au participat foste baschetbaliste care, de-a lungul anilor, au evoluat pentru prim-divizionara Tiger Someş Dej, vicecampioana României în 1997, echipă care s-a desfiinţat în 2005. Pe parcursul serii, au mai avut loc demonstraţii de dans şi de slam-dunk.

Organizatorii au acordat următoarele premii speciale: Claudia Pop (CS Municipal Satu Mare) - pentru concursul de aruncări de 3 puncte; Florina Diaconu (Rapid Bucureşti) - Miss All Star Game 2011, Ildiko Vass (LMK BC Sfântu Gheorghe) - MVP.

La recepţia oficială ce a avut loc după meci, zece baschetbaliste au susţinut o prezentare de modă, urmată de o licitaţie în scopuri caritabile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici