Echipă suspendată pentru că a încercat să trimită în cursă mecanicul echipei, în locul unei sportive
La ediţia de anul trecut a Argenta Classic, echipa americană Cynisca nu s-a mai putut baza pe una dintre cei cinci cicliste, care s-a îmbolnăvit. În consecinţă, mecanicul Moira Barrett a încercat să o înlocuiască, pentru a evita descalificarea echipei la cursa de şosea din Belgia, relatează BBC.
„Mai mulţi membri ai echipei au participat la o fraudă”, a arătat UCI. Organismul mondial de conducere a ciclismului a detaliat acest episod.
„După ce a fost informat de către comisari că echipa nu putea participa dacă toate cele cinci sportive nu semnaseră foaia de start şi nu luau startul, directorul sportiv Van Haute l-a instruit pe mecanicul echipei, Moira Barrett, să poarte haine de ciclist şi o mască de protecţie, să se prezinte la start şi să semneze foaia de start ca al cincilea ciclist al echipei”, a precizat UCI.
Directorul echipei, considerat ,,principalul vinovat”
Directorul sportiv al Cynisca Cycling, Danny van Haute, a fost considerat „principalul vinovat” de către comisia disciplinară a UCI şi a primit o amendă şi o suspendare din orice activitate în ciclism până la 31 decembrie 2025.
S-a constatat că Van Haute le-a cerut celorlalte cicliste „să mintă cu privire la cea de-a cincea sportivă”.
Barrett a fost suspendată din orice activitate în ciclism până la 1 septembrie 2024. De altfel, Van Haute şi mecanicul Barrett nu mai figurează ca angajaţi pe site-ul oficial al Cynisca.
S-a constatat că celelalte sportive au urmat instrucţiunile lui Van Haute şi au fost mustrate. De asemenea, echipa a primit o suspendare pentru următorul eveniment din calendarul internaţional UCI pentru care participarea sa este confirmată, precum şi o amendă.
Verdictul UCI poate fi atacat cu apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.