Echipa uzbecă Buniodkor Taşkent vrea să îl cumpere pe Mutu

Cotidianul La Repubblica a scris miercuri că formaţia uzbekă Buniodkor Taşkent insistă pentru achiziţionarea atacantului român al formaţiei AC Fiorentina, Adrian Mutu, informează site-ul violanews.com.

Urmărește
44 afișări
Imaginea articolului Echipa uzbecă Buniodkor Taşkent vrea să îl cumpere pe Mutu

Echipa uzbecă Buniodkor Taşkent vrea să îl cumpere pe Mutu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sursa citată notează că preşedintele clubului uzbek, Isok Akbarov, doreşte să-l aducă pe Mutu pentru a încerca câştigarea Ligii Campionilor Asiei, dar că jucătorul român nu este tentat de o astfel de experienţă.

În acest sezon, Buniodkor Taşkent, echipă antrenată de Luiz Felipe Scolari şi la care sunt legitimaţi brazilienii Rivaldo şi Denilson, a fost eliminată în optimile de finală ale Ligii Campionilor Asiei de formaţia saudită Al Hilal, la care evoluează Mirel Rădoi.

Mutu mai este dorit şi de două cluburi din Turcia, Fenerbahce Istanbul şi Beşiktaş Istanbul.

Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, şi ar urma să revină pe teren în octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici