Edina Gallovits – Sorana Cârstea, în primul tur la Wimbledon
Potrivit tragerii la sorţi ce a avut loc vineri, Monica Niculescu va juca, tot în primul tur, împotriva sportivei Iaroslava Şvedova, din Kazahstan.
A patra jucătoare română de pe tabloul principal, Raluca Olaru, o va întâlni pe Nathalie Dechy, din Franţa.
La dublu, perechea Sorana Cârstea/Caroline Wozniacki (România/Damenarca) va avea ca adversar cuplul Su-Wei Hsieh/Shuai Peng (Taiwan/China), cap de serie numărul 5. Edina Gallovits şi Katalin Marosi (Ungaria) vor juca, în primul tur, împotriva perechii Maria Elena Camerin/Anna Şakvetadze (Italia/Rusia), iar cuplul Monica Niculescu/Alla Kudriavţeva (România/Rusia) va întâlni perechea spaniolă Lourdes Dominguez Lino/Arantxa Parra Santonja.