EDITORIAL CTP: Simona - simfonia a 9-a

Bjorn Borg spunea că pentru a ajunge un mare campion trebuie să ştii să învingi şi când nu eşti în formă. Însă în finala de la Doha, Simona Halep a demonstrat şi reciproca: O mare campioană ştie să câştige şi când adversara nu e în formă. Ceea ce nu e deloc atât de simplu pe cât pare.

Angelique Kerber a început prost meciul. Obosită, probabil de semifinala cu Jankovic, Kerber suferea de ceea ce se cheamă „picioare grele”. Îi era greu să alerge şi să se poziţioneze la minge. Şi, dincolo de fizic, chipul nemţoaicei o arăta şi obosită psihic, lipsită de voinţa de a învinge.

Pericolul pentru Simona într-o astfel de situaţie era oricând posibila „revenire din pumni” a unei jucătoare de top, nr. 9 mondial,  ca Angelique. La 5-1 pentru Simona în primul set, Kerber a început să se mişte mai bine, i-au intrat câteva lovituri decisive şi, chiar dacă a pierdut setul, iar în pauză avea lacrimi în ochi în vreme ce antrenorul îi spunea să dea drumul la picioare, şi-a regăsit stânga nimicitoare în primele ghemuri ale setului 2. Atunci Simona a făcut încă o dată dovada lucidităţii şi inteligenţei: de unde până atunci doar profitase de greşelile adversarei, şi-a ridicat imediat nivelul jocului, n-a lăsat-o pe Kerber să preia iniţiativa, s-a contrat cu ea la sânge în loc să aştepte să se stingă momentul bun al campioanei germane. Replica promptă a Simonei i-a tăiat lui Kerber încrederea, în aşa hal încât a încheiat meciul pierzându-şi serviciul cu o dublă greşeală.

În săptămâna aceasta, Simona Halep a câştigat cel mai important turneu din carieră, Premier 5, a urcat pe locul 9 în lume, a învins, la rând, fără drept de apel, trei jucătoare din top 10, Errani, Kerber şi Radwanska. A dovedit astfel că ar putea ajunge în semifinala sau finala unui Grand Slam. Jocul ei este deja de top 5 mondial.

Iar un psihic de concurs comparabil cu al ei n-am văzut, în jumătatea de secol de când mă uit la sportivele românce, decât la Nadia Comăneci.
Ar putea fi şi o mare antrenoare după ce nu va mai fi o mare jucătoare.

Aţi văzut-o cu câtă linişte şi-a trăit victoria? N-a aruncat racheta, nu s-a prăbuşit pe spate, nu s-a luat cu mâinile de cap. Un zâmbet senin, atât, asta a fost oda bucuriei Simonei. Pentru că ea are o calitate sufletească rară printre jucătoarele de top, aceea de a se bucura mai mult să joace tenis, să simtă fiecare minge, decât să câştige. Şi tocmai de aceea câştigă.

Citeşte continuarea materialului pe www.gandul.info