„Accept să pierdem unul-doi trei jucători de valoare, cum este Hora. Dar nu mi-aş dori să pierdem mulţi jucători, deoarece este nevoie să păstrăm nucleul principal. Cu siguranţă Hora nu va continua la Pandurii, are nevoie de altceva, nu va mai avea motivaţia să continue aici. Sunt multe echipe interesate. Ar fi o gură de aer financiară şi pentru club. Este un jucător cu multă valoare şi caracter”, a declarat Edi Iordănescu la finalul partidei, la DigiSport.
Antrenorul Pandurilor a precizat că va rămâne la echipa din Târgu Jiu doar dacă se vor rezolva problemele financiare: „Sunt multe lucruri pozitive pe care le-am realizat în acest sezon. Am construit o echipă frumoasă şi plină de caracter. Există un pic de regret că nu am reuşit să ne bucurăm la Târgu Jiu (n.r. a jucat la Turnu Severin). Nu e ușor să joci departe de casă și nu e ușor cu acest blocaj financiar care a venit când am intrat în play-off. Mă marchează atașamentul suporterilor. E un regret imens că nu am putut să ne bucurăm alături de suporteri acasă. Însă lucrurile sunt complicate. Există speranţe că lucrurile se vor redresa. Aceşti băieţi merită să primească banii pentru munca pe care au făcut-o. Dacă lucrurile se vor rezolva, eu îmi doresc continuitatea. O să vorbesc în primul rând cu Pandurii. Chiar dacă am avut până în acest moment câteva discuţii amicale, eu n-am negociat cu nimeni”.