Elena Bogdan s-a calificat în sferturi la Tunis
Elena Bogdan a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5, pe Lucia Cervera-Vasquez (Spania), ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky-loser. În sferturi, Bogdan va evolua în compania olandezei Richel Hogenkamp.
În schimb, Mădălina Gojnea, cap de serie numărul 7, a fost învinsă în turul doi de Ana Savici (Croaţia), jucătoare venită din calificări, scor 6-2, 6-1. Şi Raluca Olaru a fost eliminată în turul doi de Sandra Zaniewska (Polonia), cap de serie numărul 5, scor 6-3, 7-5.
În proba de dublu de la Tunis, perechea Elena Bogdan/Raluca-Ioana Olaru, cap de serie numărul unu, s-a calificat în finală, după ce a învins, cu scorul de 7-5, 6-1, cuplul turc Cagla Buyukakcay/Pemra Ozgen, cap de serie numărul 3. În finală, Bogdan şi Olaru vor juca în compania perechii Ines Ferrer-Suarez/Richel Hogenkamp (Spania/Olanda), cap de serie numărul 2, care a trecut în semifinale de cuplul Mădălina Gojnea/Sandra Zaniewska (România/Polonia), cap de serie numărul 4, scor 6-0, 6-2.
În proba de dublu din Antalya, perechea Ana Bogdan/Maria Moh (România/Rusia) a beneficiat, în runda inaugurală, de neprezentarea cuplului Dalila Jakupovici/Alexandra Riley (Slovenia/SUA), cap de serie numărul 3, şi va juca, în sferturile de finală, cu învingătoarele partidei dintre perechea japoneză Yuka Mori/Yumi Nakano şi cuplul Maria Bogdanova/Natalia Piszczkiewicz (Rusia/Polonia).