Prima pagină » Sport » Pădureanu anunţă că Gloria s-a înţeles cu Metalurg Doneţk pentru transferul lui Moraes

Pădureanu anunţă că Gloria s-a înţeles cu Metalurg Doneţk pentru transferul lui Moraes

Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat că s-a înţeles cu gruparea Metalurg Doneţk (locul 10 în Ucraina) pentru transferul atacantului brazilian Junior Moraes, rămânând acum ca jucătorul să se înţeleagă cu formaţia ucraineană.
11 feb. 2011, 18:09, Sport

„Rămâne ca Moraes şi tatăl său să-şi rezolve problemele cu cei de la Metalurg Doneţk. A ieşit aşa cum ne-am dorit, vom lua un milion de euro plus TVA. Probabil că în următoarele două zile se va încheia problema cu Moraes. Noi ne-am înţeles cu Metalurg, mai rămâne doar acordul jucătorului”, a spus Pădureanu, la Sport.ro.

Junior Moraes a mai fost dorit în această iarnă de Steaua Bucureşti, însă cele două grupări nu s-au înţeles asupra preţului de transfer.