Prima pagină » Life-Inedit » Emanuel Gyenes câştigă Raliul Dakar 2025, la categoria Original by Motul

Emanuel Gyenes câştigă Raliul Dakar 2025, la categoria Original by Motul

Emanuel Gyenes câştigă Raliul Dakar 2025, la categoria Original by Motul
Rafael Hekman
17 ian. 2025, 12:03, Sport

Înaintea etapei finale, Gyenes îşi păstra optimismul, deşi era conştient de dificultatea traseului. „Azi, din păcate, am pierdut locul 1 la Original. Am ştiut că nu am un ritm aşa de bun în dunele de nisip, am încercat să fac tot posibil, nu am făcut greşeli, chiar am mers bine, dar atât am putut să fac. Acum am un minut în spatele lui Benjamin Melot. Din păcate, mâine tot dune avem şi nu cred că o să pot să recuperez acel minut. Concursul încă nu s-a terminat, mâine mai este o zi şi încă foarte multe se pot întâmpla,” a declarat Gyenes după etapa a 11-a.

În ultima etapă de vineri, de la Shubaytah, pe cei 61 de kilometri de probă specială, Gyenes a reuşit să preia conducerea categoriei, recuperând deficitul de un minut faţă de liderul Benjamin Melot (KTM) şi să încheie competiţia cu un avans de 3 minute şi 5 secunde.

Pe lângă succesul la Original by Motul, românul a terminat al 10-lea la categoria Rally 2 şi pe locul 20 în clasamentul general, la 5 ore, 16 minute şi 50 de secunde de câştigătorul general, australianul Daniel Sanders (KTM).

Etapa finală, desfăşurată vineri la Shubaytah, a fost câştigată de sud-africanul Michael Docherty (KTM) cu un timp de 54 de minute şi 11 secunde.

Emanuel Gyenes a încheiat etapa pe locul 19, la 6 minute şi 39 de secunde de învingător, consolidându-şi poziţia în competiţia Original by Motul.

La festivitatea de premiere Emanuel Gyenes a urcat pe podium alături de motocicleta sa KTM şi s-a pozat alături de steagul României.