Etapa a 8-a s-a defăşurat între Al Dawadimi şi Wadi Ad Dawasir şi a măsurat 830 de km, din care 395 km probă specială, cronometrată.
Pentru că etapa de luni a fost una extrem de solicitantă, organizatorii au pregătit pentru marţi o probă specială de doar 287 kilometri şi au decis ca startul să aibă loc puţin mai târziu decât de obicei (în general, prima motocicletă pleacă din bivuac înainte de 5 dimineaţa şi se află la startul probei speciale chiar la răsărit).
La finalul etapei a 8-a, Sam Sunderland a redevenit lider în clasamentul general al categoriei moto, fiind a 6-a zi în această poziţie pentru pilotul GasGas. El a reuşit chiar să îşi mărească avansul la finalul specialei şi se află acum la 3’45 în faţa lui Walkner şi la 4’43 în faţa lui Van Beveren.
Pablo Quintanilla, locul 4 în clasamentul general, s-a apropiat la 5’30” de lider graţie locului 2 pe speciala zilei. Celălalt pilot Honda, Joan Barreda, se află pe locul 5, la 14’38” de lider. Santolino a urcat pe locul 6, dar diferenţa dintre primele locuri ale clasamentului a crescut de trei ori.
Pilotul de la Sherco se află acum la 21’09” în urma noului lider al clasamentului general Sam Sunderland. Mason Klein, care ar putea fi numit deja revelaţia acestei a 44-a ediţii a Dakarului, a realizat al cincilea timp al zilei, la 8’08” în urma învingătorului şi ocupă acum locul 10, la 35’26” în urma englezului şi la trei minute de nimeni altul decât Toby Price.
Pilotul independent Štefan Svitko se află în faţa australianului, pe locul 8, la 27 de minute de singurul pilot oficial GasGas rămas în cursă.