„Este un rezultat dureros şi cred că nedrept, până la urmă. Golul pe care l-am primit în Anglia, dintr-un fault clar la Găman şi-a spus cuvântul asupra calificării. La 1-1 în Anglia, eram calificaţi în acest moment. Eu cred că ne-am ridicat la valoarea adversarului, le-am pus probleme, ne-am creat situaţii de gol, dar nu am reuşit să le finalizăm. Băieţii au dat dovadă de un devotament ieşit din comun şi au depus un efort fantastic. Să joci la patru zile într-un asemenea ritm nu este uşor. Este adevărat că pe final de joc am căzut fizic, ne-am pierdut din luciditate şi ocaziile au întârziat să apară”, a spus Săndoi pentru TVR 1.
Întrebat dacă va continua să conducă naţionala de tineret şi după ratarea calificării, Săndoi a spus: „Voi avea o discuţie cu oficialii federaţiei şi vom vedea. În acest momente sunt bulversat şi îmi pare rău pentru această ratare”.
Reprezentativa de tineret a României a ratat, marţi, calificarea la turneul final al Campionatului European din Danemarca, după ce a terminat la egalitate, scor 0-0, partida susţinută, la Botoşani, în compania Angliei, în returul play-off-ului.
În tur, reprezentativa Angliei s-a impus cu scorul de 2-1. În urma acestui rezultat, echipa de tineret a Angliei s-a calificat la turneul final din 2011 ce va avea loc în Danemarca.