Emma Răducanu, îmbrăţişată de tatăl său, la revenirea în Marea Britanie

Publicat: 17 09. 2021, 10:31
Actualizat: 17 09. 2021, 10:35

„Mă simt foarte bine să fiu din nou acasă. Am fost plecată şapte săptămâni, mă bucur că m-am întors, că mi-am văzut părinţii, că i-am îmbrăţişat”, a spus ea, citată de Daily Mail.

Sportiva nu dă petrecere, ci vrea să se relaxeze, după efortul depus în SUA, unde n-a pierdut niciun set, în 10 meciuri la rând câştigate.

„Părinţii mei luau lecţii într-un parc din zonă şi m-au «târât» şi pe mine în treaba asta. Chiar nu mi-a plăcut tenisul la început. Tatăl meu mă cam forţa să joc, dar am început să concurez şi am simţit că am acel spirit competitiv în mine şi că îmi place să lupt”, spunea Emma în urmă cu mai mult timp.

Emma Răducanu are tată român şi mamă chinezoaică

Emma Răducanu, 19 ani, s-a născut în Canada, la Toronto, din tată român şi mamă chinezoaică. Când avea doar doi ani, familia acesteia s-a mutat din Toronto în UK, acolo unde Emma a primit cetăţenie britanică şi a făcut primii paşi în tenis.

Povestea Emmei Răducanu se aseamănă până într-un punct cu cea a Biancăi Andreescu: canadianca are însă ambii părinţi de origine română şi, pe deasupra, a şi locuit câţiva ani în România. Bianca a triumfat la US Open în 2019.