Emre Belozoglu va semna cu Atletico Madrid
„Atletico Madrid şi Emre Belözoglu au ajuns la un acord pentru următoarele două sezoane. Internaţionalul turc va sosi, joi, la Madrid pentru vizita medicală şi pentru semnarea contractului”, a anunţat clubul madrilen.
Belözoglu, 31 de ani şi 71 de selecţii, a jucat la Fenerbahce în ultimele patru sezoane. După ce şi-a început cariera la Galatasaray, alături de care a câştigat de cinci ori campionatul Turciei şi o dată Cupa UEFA, el a mai jucat la Inter Milano şi Newcastle.
Acesta este al doilea jucător transferat de Atletico Madrid, după mijlocaşul uruguayan Cristian Rodriguez.