Eric Abidal: Vreau să-mi închei cariera la FC Barcelona
Fundaşul francez al echipei FC Barcelona, Eric Abidal, operat de o tumoare la ficat pe 17 martie, a declarat că doreşte să-şi prelungească acordul cu gruparea catalană, pentru a-şi putea încheia cariera la această formaţie, informează cotidianul AS.
Eric Abidal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, de ce nu a semnat încă prelungirea contractului, Abidal a răspuns:
"Nu există probleme în ceea ce priveşte salariul. Problema este legată de impozite, pentru că, după cinci ani de contract, eu trebuie să plătesc un impozit mai mare. O altă problemă este legată de durată, există o diferenţă între ce vreau eu şi ce mi se oferă. Eu vreau doi ani, dar nu ar fi rău nici dacă ar fi unul cu posibilitate de prelungire pentru încă unul. Sunt sigur însă că vom ajunge la un acord. Îmi doresc foarte mult că joc în continuare la Barca", a spus Abidal.
Jucătorul a adăugat că există şi alte cluburi interesate de serviciile sale, dar că el se gândeşte numai la FC Barcelona. "Familia mea şi gândurile mele sunt aici şi vom face tot posibilul să rămân aici. Joi vor avea loc negocieri şi sunt sigur că voi ieşi foarte mulţumit. Vreau să mă retrag de la FC Barcelona", a mai spus jucătorul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
La începutul lunii septembrie, Eric Abidal declara că nu a început încă negocierile privind prelungirea contractului, deoarece sănătatea sa este . "Mă gândesc mai întâi la sănătatea mea, şi apoi la contract. Am primit propunerea din partea clubului (n.r. - privind termenii noului acord), am discutat cu directorul sportiv Andoni Zubizarreta şi primul lucru pe care i l-am spus este că nu vreau să înşel pe nimeni. Este complicat, pentru că nu suntem maşini, însă sper să revin la nivelul meu de dinainte de operaţie", a declarat atunci Abidal.
Presa a notat atunci că FC Barcelona i-a propus lui Abidal un an de contract, cu posibilitate de prelungire. Acordul francezului cu gruparea catalană expiră în iunie 2012.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO