„Sunt bucuros, echipa a pus în aplicare tot ce am discutat în pauză. Am continuat fără să ne pierdem concentrarea şi până la urmă a venit şi golul. S-ar fi putut termina şi la egalitate. Şi adversarii noştri au avut ocazii. Sunt mulţumit de joc şi mi-am felicitat echipa”, a spus Hagi.
Gheorghe Hagi a precizat că argentinianul Juan Culio a trecut de perioada de adaptare şi acum îşi aduce contribuţia la echipă.
„A trecut puţin timp de când am venit aici, dar încerc să fac tot ce pot pentru această echipă. Galataaray trebuie să joace la fel de bine în deplasare cum o face pe teren propriu”, a declarat şi Juan Culio.
Formaţia Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi şi la care evoluează atacantul Bogdan Stancu, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0 (0-0), echipa Bucaspor, într-un meci din etapa a XXII-a a campionatului Turciei, în care golul a fost marcat de fostul jucător de la CFR Cluj, Juan Culio.
Culio a înscris în minutul 76.
Bogdan Stancu a fost integralist la Galatasaray, la fel ca Juan Culio şi portarul columbian Robinson Zapata, fost component al echipei Steaua. Stancu a primit un cartonaş galben, în minutul 84.