Eugen Nae: Este un start nou, am început să şi marcăm

Antrenorul interimar al echipei Unirea Urziceni, Eugen Nae, a declarat, luni, după remiza din meciul cu FC Braşov, scor 1-1, că pentru formaţia sa este un start nou, mai ales că a reuşit să înscrie primul gol din acest sezon al Ligii I.

Urmărește
30 afișări
Imaginea articolului Eugen Nae: Este un start nou, am început să şi marcăm

Eugen Nae: Este un start nou, am început să şi marcăm (Imagine: Mediafax Foto)

"A fost un meci foarte dificil, ne aşteptam să fie aşa. FC Braşov este o echipă foarte bine aşezată în teren. Se vede de la distanţă că a rămas ceva de la Răzvan Lucescu. Sunt foarte bine organizaţi şi disciplinaţi în teren. Este un start nou, am început să şi marcăm şi sper că de acum înainte să şi putem să urcăm în clasament. După aspectul jocului, rezultatul mi se pare echitabil", a spus Nae.

Unirea Urziceni a terminat la egalitate, luni, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia FC Braşov, în ultimul meci al etapei a V-a a Ligii I. Oaspeţii au deschis scorul prin Bilaşco, în minutul 3, acesta fiind primul gol din acest sezon al Ligii I pentru Unirea Urziceni. Gazdele au reuşit egalarea prin Hadnagy, în minutul 13.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici