- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (14.06.2016, 20:21)
- Andrei Pal
Euro 2016 - Anghel Iordănescu: Ne aşteaptă un meci cu o echipă valoroasă, trebuie să fim concentraţi şi motivaţi
Anghel Iordănescu, selecţionerul naţionalei României, a participat, marţi, la conferinţa de presă premergătoare meciului de miercuri cu Elveţia, al doilea de la Euro, şi a dezvăluit că a lucrat la refacerea moralului jucătorilor, dar şi că primul "11" pentru meciul cu elveţienii este deja conturat.

Euro 2016 - Anghel Iordănescu: Ne aşteaptă un meci cu o echipă valoroasă, trebuie să fim concentraţi şi motivaţi (Imagine: Alexandru Hojda / Mediafax Foto)
În ciuda evoluţiei bune, România a pierdut, săptămâna trecută, meciul de deschidere al Campionatului European, cu Franţa, scor 1-2, după ce Dimitri Payet a marcat un gol spectaculos în ultimul minut de joc. Anghel Iordănescu a declarat că, după partidă, principala preocupare a staff-ului său a fost refacerea fizică şi mentală a jucătorilor.
"Aş vrea să spun că după meciul cu Franţa principala noastra problemă a fost refacerea: fizică şi mentală. Sper să vedem mâine că am reuşit să facem acest lucru. Am reuşit în startul primei reprize, dar şi în cea de-a doua, să facem un joc bun. În final, a trebuit să acceptăm că Franţa a câştigat jocul. Ne aşteaptă un meci cu o echipă valoroasă, trebuie să fim concentraţi. Este un meci foarte important pentru echipa noastră naţională. În ceea ce priveşte primul "11", este deja conturat.
Elveţia este o echipă cu experienţă. Din lotul de 23, 18 jucători evoluează în campionate puternice, precum Franţa, Anglia şi Germania. Din 2004, Elveţia a participat la toate competiţiile majore, iar din acest punct de vedere sunt convins că va fi un meci dificil. Ceea ce s-a întâmplat în meciul cu Franţa a trecut, sper ca băieţii să fie concentraţi şi motivaţi pentru meciul cu Elveţia pentru că obiectivul este acela de a ieşi din grupă", a spus Anghel Iordănescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Revenit pe banca naţionalei României după plecarea lui Victor Piţurcă, Iordănescu a fost antrenorul care a condus de pe bancă Generaţia de Aur, cea care a reuşit trei calificări la Campionate Mondiale şi două participări la Campionate Europene. Anghel Iordănescu a dezvăluit ce amintiri are legat de ultimul meci împotriva Elveţiei.
"Ultimul meci împotriva Elveţiei a fost cel din Statele Unite (n. red - pierdut de România, scor 4-1, la Campionatul Mondial din 1994). Veneam după o partidă bună împotriva Columbiei şi, sincer să fiu, am intrat şi puţin înfumuraţi pe teren. Am o amintire plăcută, chiar dacă rezultatul a fost neplăcut. Am legat o prietenie de durată cu antrenorul Angliei de acum, Roy Hodgson", a spus Iordănescu la conferinţa de presă.
Legat de subiectul Denis Alibec, care ar fi fumat în timpul meciului cu Franţa, la vestiare, selecţionerul Anghel Iordănescu a spus: "Este foarte greu să ştiu ce a făcut Alibec, eram în timpul meciului, urmăream meciul. Niciunul dintre secunzi nu mi-a spus că Alibec a fost la vestiar sau a fumat", a conchis Anghel Iordănescu.






Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului