Totul a început cu o victorie frumoasă în faţa croaţilor, 4-1, urmată de un alt triumf spectaculos, 4-2 cu Anglia şi a apoi remiza albă cu Franţa, scor care ne-a calificat în semifinalele Campionatului European de pe primul loc.
Naţionala de tineret s-a simţit ca acasă în Italia, pe stadioanele din Serravalle şi Cesena jucătorii noştri au fost susţinuţi de români, care au scandat pe toată durata partidelor.
„Vreau să le mulţumesc tuturor românilor, pentru că ne-au sprijinit incredibil. Nu sunt cuvinte să descriu această calificare. Suntem un grup excepţional, sunt extrem de fericit, nici nu îmi găsesc cuvintele să exprim ce am realizat. Am venit aici încrezători în forţele noastre, niciunul dintre noi nu s-a dat bătut vreo secundă şi am reuşit ceva incredibil”, a spus Ionuţ Radu, la finalul meciului cu Franţa, la TVR.
Căpitanul echipei naţionale de tineret este mai mult decât încrezător în forţa colegilor săi:
„Vreau să nu vă îndoiţi de noi, vreau să aveţi în continuare încredere în noi, pentru că e incredibilă energia pe care o transmiteţi. România va ajunge în vârful lumii la fotbal.
Eu le-am spus de la început prietenilor de aici că vom lua Italia cu asalt. Nimeni nu m-a luat în serios, dar am tăcut din gură şi am lăsat echipa să vorbească pe teren. Le-am arătat tuturor că echipa României are o inimă extrem de mare”.
România urmează să înfrunte Germania, deţinătoarea titlului, în semifinalele turneului final. Partida va avea loc joi, 27 iunie, de la ora 19:00, ora României la Bologna.