Evgheni Pluşenko, pentru a şaptea oară campion european
Patinatorul rus Evgheni Pluşenko a câştigat, sâmbătă, pentru a şaptea oară titlul de campion european la patinaj artistic, la Sheffield, competiţie la care românul Zoltan Kelemen s-a clasat pe locul 14 la programul liber.

Evgheni Pluşenko, pentru a şaptea oară campion european (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Pluşenko a obţinut un punctaj total de 261,23, medalia de argint fiind câştigată de sportivul rus Artur Gacinski (246,27 puncte) şi pe locul trei clasându-se francezul Florent Amodio (234,18).
"După aceaste campionate îi voi consulta pe doctorii mei şi mă voi opera la genunchiul stâng (menisc) la Munchen. Nu voi putea participa la Campionatele Mondiale", a spus Pluşenko.
Zoltan Kelemen a obţinut 117,90 puncte la programul liber, după ce în programul scurt fusese notat cu 60,12 puncte.
Evgheni Pluşenko, în vârstă de 29 de ani, a revenit în competiţii în acest sezon, după doi ani de absenţă. El a evoluat în acordurile coloanei sonore a filmului Moulin Rouge.
Rusul a devenit al treilea patinator din istorie ce deţine cel puţin şapte titluri continentale. Suedezul Ulrich Salchow a obţinut nouă titluri (1898 - 1913), iar austriacul Karl Schaefer opt (1929-1936).
Gacinski a obţinut la Sheffield prima sa medalie europeană.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare